Despre Talismanul Soarelui (Aprilie 2019)

 
Durata articol - 3 minute

Cum odată ce treci de vârsta de 30 de ani par să apară și problemele de sănătate, de ceva timp mă confrunt și eu cu o durere de spate, în zona lombară și toracală, unde am descoperit și o pensare a discurilor intervertebrale.

Pe lângă tratamentul și intervențiile medicale obișnuite în astfel de cazuri, m-am gândit că ar fi oportun să îmi fac și un talisman al Soarelui, că tot se află în Exaltare în Berbec în această perioadă a anului, pentru a susține și amplifica efortul meu de a mă însănătoși. Este de altfel ultima șansă pe anul acesta să construiesc un talisman solar excelent, și vreau neapărat unul pentru mine însumi.

Soarele, conform anticilor, guvernează printre altele Inima și Coloana, și reprezintă în general un simbol al sănătății, astfel că un Talisman al Soarelui promovează sănătatea și vindecarea și întărește organismul.

Acestea fiind spuse, am început cu ceva timp în urmă să caut materialele necesare pentru construcția talismanului, cât și pentru ritualul de consacrare (materiale care au o afinitate cu Soarele).

În ceea ce privește „materialul” talismanului, am ales piatra Heliotrop, sau Piatra Sângelui, date fiind proprietățile sale vindecătoare, precum și asocierea sa cu Soarele în lucrările anticilor. Este o piatră de culoare verde, cu inserții de roșu aprins, pe care o voi purta sub formă de medalion.

Anticii spun că un talisman al Soarelui construit din Piatra Sângelui aduce sănătate și bunăstare, dar și faimă și succes! – Grozav!

Planul general este de a grava piatra cu caracterele și simbolurile Soarelui, într-o oră potrivită din punct de vedere al constituției Astrologice a Soarelui (uneori aștepți un moment prielnic luni întregi sau chiar ani), urmând a consacra talismanul după preferințele și afinitățile Planetei (culori, lumânări, esențe, haine, muzică, alimentație etc.). Mai jos se află doar câteva dintre sigiliile asociate Soarelui.

Acestea fiind spuse, am observat că uneori primesc semne din partea Spiritului Planetar, atunci când construiesc în talisman, care mă ajută să îmi dau seama dacă sunt pe drumul cel bun, sau dacă, din contră, trebuie să îmi regândesc planul sau să abandonez proiectul complet.

Așa s-a îmtâmplat și acum, chiar când căutam materiale pentru acest talisman, și am decis să folosesc eBay. Când am intrat și am vrut să comand, am realizat că nu mai știam parola, și a trebuit să o resetez. Deși de obicei folosesc varianta prin email, de data asta am ales varianta PIN. Nu știu de ce… dar așa am ales atunci.

Când am primit PIN-ul pe telefon, am înțeles că era un semn. PIN-ul era 6667. Pentru cei ce nu știu, 666 este numărul pătratului magic al Soarelui! Nu este numărul diavolului, așa cum se vehiculează, ci este numărul Soarelui. În numerologia hermetică, 6 este o cifră perfectă, fiind egală cu suma divizorilor săi (1, 2, 3), și deci un număr complet, întreg. Acest număr așadar, este simbolic pentru Soare.

Semnul se referea deci la Pătratul Magic al Soarelui, un simbol folosit frecvent în construirea talismanelor în antichitate. Este un semn clar pentru mine că sunt pe drumul cel bun, și că trebuie să continui munca.

Ulterior:

Am creat în cele din urmă 5 Talismane Solare, iar ele arată în felul următor:

Talismane Disponibile în Shop

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    * Copy This Password *

    * Type Or Paste Password Here *