Despre geneza numerelor: Semnificația Cifrei 0

Durata articol - 13 minutes

Despre cifra Zero

Într-un fel, reflectez și mă pregătesc de multă vreme pentru această serie de articole despre geneza numerelor. În mintea mea am scris și rescris aceste gânduri de nenumărate ori, mereu în căutarea esenței fiecărei cifre. Voi încerca practic să reliefez pilonii pe care se sprijină teoria relației dintre cifre și trăsături de caracter ce stă la baza practicii numerologice, în calitate de ipoteză primară. Planul constă în parcurgerea drumului în sens invers, până la acele prime scânteieri ale inteligenței umane care au condus la nașterea cifrelor și numerelor.

Cercetările arheologice și antropologice arată că Omul folosește numerele de cel puțin 50.000 de ani, inițial pentru a ține evidența membrilor familiei, a numărului de animale, poate chiar și a datoriilor, iar utilizarea acestora a suferit numeroase modificări de-a lungul mileniilor… dar sursa celei mai comune și mai durabile utilizări este sistemul zecimal, cel bazată pe 10 numere (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9). De ce? Răspunsul este cel mai simplu posibil… pun pariu că dacă te gândești puțin la asta, îți vei da seama imediat. Este vorba despre numărul degetelor de la mâinile noastre… Atât. Pornind de la acest adevăr simplu, este ușor de ajuns la concluzia că aceste numere sunt legate într-un fel magic de însăși ființa noastră.

Drept urmare, toate marile civilizații și culturi din istoria omului au practicat și dezvoltat un anumit sistem numerologic. Ceea ce numim astăzi numerologie are la bază un corp de cunoștințe sintetizat, poate pentru prima oară pentru occidentali, de către Pitagora. Din păcate, regulile impuse de Pitagora elevilor școlii sale dictau tăcere absolută cu privire la cunoștințele dezvoltate și aprofundate în cadrul școlii. Ceea ce cunoaștem astăzi despre numerologie se bazează pe câteva lucrări ale unor studenți din generațiile ulterioare care au încălcat jurământul tăcerii și au transcris învățăturile lor. Aceste învățături au fost preluate, dar niciodată nu s-a putut atinge gradul și profunzimea învățăturilor lui Pitagora, el însuși acumulând cunoștințe și înțelepciune, conform mărturiilor disponibile astăzi, atât prin călătoriile sale extinse în cadrul celor mai misterioase școli ale timpului său, cât și datorită faptului că își putea aminti cu precizie toate viețile anterioare…

Există desigur și alte sisteme numerologice (numerologia caldeeană, kabbala etc.) precum și alte sisteme de numerotare (binar, ternar, octal, duodecimal, hexazecimal etc.), dar cel care ne interesează, și cel care face parte din viața noastră cea de toate zilele este cel zecimal.

Mai departe, motivația mea principală pentru a scrie acest eseu se sprijină pe câteva aspecte:

  • setea de a cunoaște și de a înțelege mecanismul simbolismului cifrelor în profunzimea sa, și nu în ultimul rând de a-i testa limitele;
  • insuficienta explorare în epoca modernă a premizelor fundamentale ale artei numerologice în vederea testării validității sale;
  • dorința de a împărtăși aceste descoperiri cu alți căutători aflați pe drumul nesfârșit al cunoașterii de sine.

Să începem așadar cu începutul…

Un început care nu poate fi numit chiar început, ci mai degrabă un soi de Eternitate fără de început şi fără de sfârşit, unde exista 0 (zero). Acest Zero este chintesența tuturor numerelor; mai mult, el cuprinde în sine materia tuturor lucrurilor și a tuturor clipelor, spațiul și timpul însuși. Este abstract și fără formă. Cercul nu este forma sa, ci este o metaforă, o încercare stilistică de a reda ceva ce nu are început și nu are sfârșit, ceva ce nu poate fi cuprins cu înțelegerea, ceva ce există și nu există în același timp. Simbolul ales de către strămoșii noștri pentru a reprezenta acest concept a fost cercul, ca simbol al perfecțiunii asociate cu acest număr.

Această perfecțiune ne duce cu gândul, mai departe, la ideea de divinitate, ca sursă a tuturor lucrurilor. Acum, când stau și rumeg aceste idei și încerc să îmi imaginez senzațiile, sentimentele și gândurile acelor primi oameni care au meditat asupra acestor aspecte mă cuprinde o recunoștință și o uimire fără margini. Imaginează-ți să te gândești la ceva, să simți ceva ce, poate, nimeni altcineva înaintea ta nu a mai simțit și nu a mai gândit. Vorbim despre un timp în care poate gândirea sacră, magico-religioasă abia prindea formă în activitatea mentală a omului. Numerele reprezintă în acest context simboluri magice și sacre, care descriau o artă rezervată celor mai luminate minți ale timpului.

Revenind, cifra Zero este deci un simbol al „nimicului”, dar acest nimic, aici, reprezintă „Totul”, infinitul, necuprinsul. Dacă ne aducem aminte de orele de matematică din școala generală, ne vom aduce aminte că din 0 se naște atât infinitul pozitiv, cât și infinitul negativ, unul într-un sens, unul în celălalt. De fapt și de drept, infinitul, ca și concept, este cuprins deja în taina lui Zero. Expresiile matematice ale infinitului pozitiv și negativ sunt deja expresii secundare, generate de mișcare, de actul creator. Rădăcina infinitului, poate chiar a Universului însuși, este această sursă fără început și fără sfârșit, existentă prin sine însăși.

Omul învață să numere pe degete încă din zorii istoriei sale, dar realizarea magică a lui zero apare doar ceva mai târziu, odată cu un intelect mai rafinat, un intelect capabil să pună întrebări abstracte și să aproximeze răspunsuri pentru acestea. Încearcă să îți imaginezi fervoarea și timiditatea acelor minți de care ne despart poate mii de ani de gândire, care încercau să sondeze tainele acestui simbol misterios. El nu a fost niciodată doar un simplu simbol matematic, așa cum învățăm în școala primară astăzi, ci era un reprezentant al divinului în manifestarea sa cea mai profundă, așa cum sunt dealtfel toate numerele. Zero nu are limite, este nemărginit și etern. Este totul și nimicul în același timp, este însăși Dumnezeu, dacă vreți și sunteți de o anumită orientare religioasă sau alta.

Pornind de la Cerc, nu este întâmplătoare nici asemănarea cu un ochi, sau cu Soarele, căci ambele sunt simboluri divine.

Înțelegem, așadar, că 0 (zero), ca și concept, este un simbol al divinității, al energiei și expresiei nelimitate. Este un simbol solar, dătător de viață. El cuprinde în sine toate numerele, tot ceea ce există și ce nu există, este însăși sursa vieții și poarta ultimă a morții.

Atunci când desena această cifră, Învățatul din antichitate nu desena doar un cerc, ci invoca sacrul însuși, puterea divină și creatoare, începutul și sfârșitul Universului, și simțea față de aceasta aceeași sacralitate pe care un credincios o simte în adâncul inimii sale, căci primii mari învățați ai lumii făceau parte aproape întotdeauna din castele religioase.

Mergând mai departe, vom intra puțin în metafizica numerologică și vom testa câteva dintre ipotezele care au condus poate, după părerea mea, la primele aproximări cu privire la natura și caracterul  numerelor. Pentru a face asta vom analiza câteva din proprietățile matematice ale cifrei 0.

Se dau următoarele ecuații aritmetice simple, unde x poate fi orice număr natural, complex sau real:

  1. x + 0/o + x = x
  2. x = x + 0
  3. x – 0 = x
  4. x = x – 0
  5. 0 – x = – x
  6. x – x = 0
  7. x * 0 = 0
  8. 0 : x = 0
  9. x : 0 = nedeterminat („mai mult decât ∞”)

Prin acest exercițiu vom încerca să interpretăm trăsăturile fundamentale ale cifrei 0 pornind de la relația sa cu un alt număr.

Astfel, observăm caracterul absolut al cifrei Zero prin aceea că atunci când se adună cu orice număr X (ecuația nr. 1), sau când se scade din orice număr (ecuația nr. 3), se obține acelați număr X. Prin urmare, Zero nu are substanță materială, concretă. Este un concept abstract, care nu modifică cu nimic planul material al numerelor care reprezintă deja, metaforic vorbind, materia în formare, care se mișcă deja în sensul evoluției proprii. Zero este separat astfel de toate celelalte numere, este unic și singular. Este static și permanent în mișcare. Este nicăieri și pretutindeni.

Cu toate astea, el există alături de fiecare număr și însoțește fiecare număr în călătoria sa către limitele infinitului. Expresia acestei idei se regăsește atât în ecuația nr. 2, cât și în ecuația nr. 4, care ne arată că fiecare număr X poate fi exprimat ca fiind (x + 0), sau (x – 0). Șirul infinit al numerelor poate fi descris vizual ca: 0, 1+0, 2+0, 3+0 … n+0; sau 0, 1 – 0, 2 – 0, 3 – 0, … n – 0. 

Fiecare număr este însoțit și pătruns în călătoria sa de esența care i-a dat naștere, dar este în același timp liber să se exprime prin cele două polarități de bază: pozitiv și negativ. Zero prin urmare este atotcuprinzător, este pretutindeni și nicăieri în același timp, dar nu blochează exprimarea liberă, ci o susține. Este, în acest sens, o expresie a neutraliății absolute.

Lucrurile devin din ce în ce mai interesante atunci când ne uităm la ecuația nr. 5. Ceea ce văd aici este fenomenul de oglindire (prezent și în ecuația nr. 1), unde Zero, ca și principiu abstract, oglindește ceea ce intră în contact cu el, fie prin adunare, fie prin scădere. Dacă aș putea alege o metafora pentru a exprima această relație, aș alege metafora cunoașterii de sine. Zero, prin oglindirea în absolut, conduce la cunoașterea sinelui.

Ecuația cu nr. 6 este una dintre preferatele mele. Ceea ce vedem aici aș traduce prin metafora: „atunci când x se cunoaște pe sine (-x), ceea ce descoperă în sine, esența sa, este absolutul, mugurele infinitului.”

Ecuațiile 7, 8 și 9 au un caracter aparte, și descriu interacțiuni ceva mai complexe decât celelalte. Pentru a le putea înțelege mai bine, ar trebui să definim puțin conceptul de înmulțire. Sincer să fiu, am început acest articol acum cinci zile, și de atunci tot reflectez la această idee. Cel mai apropiat concept pe care îl pot găsi este acela de fuziune, împletire, unde orice număr care fuzionează cu numărul Zero, suferă o metamorfoză aparentă și revine la sau redescoperă natura sa fundamentală, care este tot Zero. Mă refer aici în mod particular la ecuația nr. 7. Aici numărul „x” este dinamic, proactiv, căutând în mod activ această fuziune.

În mod interesant, ecuația nr. 8 înfățișează o situație oarecum opusă celei anterioare, unde numărul „x” aici este mai degrabă pasiv, receptiv, având rolul de împărțitor, iar Zero fiind deîmpărțitul. De ce spun că x aici este pasiv? Nu aș putea spune precis; este mai degrabă o simțire… Simt că această ecuație arată cum x așteaptă să fie cuprins de către Zero, unde anterior x căuta să îl cuprindă pe Zero (prin înmulțire). Deși ambele ecuații conduc către același rezultat – Zero, există o diferență notabilă între cele două, și anume „atitudinea” lui x în relația sa cu Zero, absolutul.

Oricât de ciudat ar suna, asemuiesc aceste ultime două ecuații (nr. 7 și nr. 8) cu cele două atitudini principale care se întâlnesc la mai toți căutătorii Adevărului, a Sursei, a Unității tuturor lucrurilor, a lui Dumnezeu însuși, dacă vreți sau chiar a sensului ultim al vieții. Este vorba despre atitudinea activă, curioasă, energică ce nu așteaptă ci, din contră, caută continuu și aleargă înainte, înspre țelul care îl animă. De cealaltă parte se află atitudinea pasivă, receptivă, încărcată cu încrederea și credința totală a celui ce nu are nevoie de dovezi, de adevăruri, a celui care este deja convins în sufletul său de adevărul pe care îl caută.

Am ajuns în sfârșit la cea mai misterioasă ecuație dintre toate, la ecuația care încheie, totodată, periplul numărului Zero și care arată totodată, celor atenți și curioși, taina sa cea mai de preț. Atunci când x este deîmpărțitul, iar Zero este împărțitorul, ceva magnific se întâmplă. Rezultatul acestei ecuații este pur și simplu imposibil de definit. Răspunsul este deseori considerat a fi Infinitul (x : 0 = ∞), dar adevărul este că răspunsul este mai mult decât infinitul, iar acest concept pur și simplu nu poate fi perceput. Eu interpretez această ecuație prin următoarea metaforă: atunci când X devine cu adevărat conștient că Zero este cuprins în sinele său, conștiința sa depășește toate limitele cunoscute anterior.

Această ultimă propoziție  depășește orice noțiune matematică clasică, și pășește deja în domeniul metafizicului, ezotericului, al fantasticului, ceea ce, recunosc, a fost obiectivul meu încă de la începutul acestei călătorii. De la observațiile de mai sus și până la aproximările/asocierile numerologice cu privire la trăsături de personalitate, evenimente probabile, semnificația apariției sale în viața noastră cotidiană, este doar un pas… pe care îl las la latitudinea acelora dintre voi care sunt interesați de aprofundarea acestei arte misterioase. În ceea ce privește testarea validității acestora, așa cum menționam mai sus, mă feresc din a proclama adevăruri universale și încerc, în schimb, să las subiectul deschis, astfel încât fiecare dintre noi să își poată forma liber o opinie personală.

Quod erat demonstrandum.

Iată-ne ajunși așadar la sfârșitul acestui exercițiu pseudomatematic. Scrierea acestui articol a reprezentat o adevărată călătorie și o revelație pentru mine, și nu mă pot decât bucura că ați putut parcurge acest drum alături de mine.

Mulțumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Testimonials

    MonicaBuna, Andrei! Voi incepe cu un citat care, din punctul meu de vedere, ti se potriveste ca o manusa: “Pastreaza-ti visele vii! Intelege ca, pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred” by Gail Devers. Le ai pe toate acestea, Andrei: “credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire”. Indemnul meu este, doar, “sa-ti pastrezi visele vii!”. Este … Monica Nedea08 Aprilie 2013București