Cabral Ibacka – Artist, filosof și un suflet sensibil

Durata articol - 6 minutes

Cabral Ibacka

„Opreşte calculatorul, opreşte lumea şi întoarce-te în tine. Înţelege ce te face pe tine fericit. Şi-apoi luptă să fii!”

— Cabral Ibacka

 

În loc de introducerile mele obișnuite voi începe cu poate cea mai evidentă întrebare: De ce Cabral? Cele mai multe motive sunt însă cât se poate de simple (suntem născuți în aceeași zi din an, avem câțiva indicatori numerici în comun, numele său complet are patru nume – o provocare pentru un amator ca mine, căutam o personalitate interesantă din mediul monden românesc – spre deosebire de cele mai multe analizate deja pe acest site), dar adevărul gol goluț este că așa am simțit la un moment dat în timp și spațiu.

Cu toate că a trecut mai bine de un an de când am luat legătura cu el și i-am cerut permisiunea pentru a realiza o analiză a numelui său, abia acum am găsit momentul propice și creativ pentru o această aventură.

Așadar și prin urmare, să intrăm direct în miezul problemei.

Harta Numerologică a lui Cabral Ibacka

Harta Numerologică a lui Cabral Ibacka

Harta Numerologică a lui Cabral Ibacka

Ceea ce sare în ochi atunci când privești profilul său numerologic – pe lângă numele neaoș, Neculai – este simetria și armonia sa. Privită în ansamblu, configurația numerologică a numelui lui Cabral descrie o persoană energică, vibrantă, încărcată cu și debordând de energie, curioasă și orientată cu predilecție către planurile subtile, fine ale vieții. Pot spune, așadar, că omul Cabral este înzestrat cu o minte extrem de analitică, pătrunzătoare și spiritul unuia ce caută aproape în permanență sensul și scopul vieții și al existenței.

Aș minți dacă aș spune că nu văd o înclinare puternică spre filosofie, mistere și, în general, toată sfera de cunoaștere umană. Totodată, cei doi de 7 (Numărul Destinului și Dorința Inimii) vorbesc, din punctul meu de vedere, despre modul de expresie al lui Cabral prin intermediul artelor marțiale, și nu numai. Perechea de șeptari vorbește despre o persoană modestă, retrasă, intimă, cu un for interior extrem de dezvoltat și de activ. Astfel, Cabral ascunde în sine un întreg univers interior pe care nu ezită să îl exploreze în intimitatea spațiului său liber. M-aș aventura să spun că este sau poate fi și un cititor vorace.

În mod normal, având în vedere perechea de șeptari despre care am discutat anterior, laolaltă cu perechea de șeptari din anul de naștere (1977), aș fi tentat să vorbesc despre o anumită tendință către egoism și individualitate, în  special în ceea ce privește informațiile, cunoștințele și înțelepciunea acumulată de oamenii marcați de această cifră (7). În cazul lui Cabral, există suficiente semne (Calea Vieții 11, Numărul Personalității & Maturității 9) care să îmi dea de înțeles că acest risc este minim, nu aș spune inexistent, sau poate prezent într-o formă ușoară, nedezvoltată. Numerele 11 și 9 conferă capacitatea de a te pune în locul celuilalt, de a înțelege și cunoaște pe cel de lângă noi. Este drept că această putere poate fi folosită și în scopuri ignobile, dar aceasta nu conduce decât la nefericire și înstrăinare, și presupune, în general, o atitudine lipsită de strălucire și vitalitate față de viață.

O verificare în acest sens ne-o oferă chiar blog-ul său (cabral.ro) unde atinge o varietate mare de subiecte, în care își exprimă propriile opinii și credințe, și scrie și frumos pe deasupra…

Una peste alta, Calea Vieții 11 este o cale dificilă, o cale care necesită foarte multă energie, disciplină și lucru continuu cu demonii interiori. Este o cale care conduce aproape în mod obligatoriu la cunoaștere de sine și extinderea orizonturilor conștiinței și solicită cu tărie dezvoltarea aproape continuă a ființei. Ea descrie, în cazul celor atinși de acest număr, o viață dedicată revoluțiilor interioare, explorării de sine și a celor din jur și a lumii întregi. Cei doi de 1 (11) simbolizează cele două canale prin care un astfel de individ comunica cu oamenii și realitatea din jurul său, și anume printr-0 relație de dublu feedback. Acest lucru conferă o sensibilitate puternică și o dorință de expresivitate enormă, chiar interese și necesități de exprimare artistică.

Perechea de 9 (Numărul Personalității & Numărul Maturității) vorbește, în ceea ce îl privește pe Cabral, despre idealism, romantism, credința și necesitatea de a ajuta la crearea unei lumi mai bune, și, poate, despre speranța că va lăsa ceva frumos în urma lui, o moștenire care să fie de folos oamenilor. În ansamblu, ele conferă personalității și caracterului său o notă de distincție și de frumusețe interioară ușor de apreciat de către oamenii de toate categoriile. Ca să nu uit, cifra 9 este deseori asociată cu artiștii, vedetele și actorii în special (vezi harta lui Florin Piersic).

Concluzii

Mă străduiesc, în general, să păstrez o atitudine echidistantă față de toate laturile personalității și caracterului unui om și încerc să le revelez pe cele mai puțin cunoscute, sau, în sfârșit, pe cele care mă inspiră pe mine însumi. Construirea acestor analize presupune, pentru autorul de față, o experiență unică, inegalabilă, chiar intimă prin cadrul conexiunii care se realizează. Unele analize ies mai ușor, altele mai dificil (îmi aduc aminte și acum de cele trei săptămâni pe care le-am petrecut muncind – cu folos și satisfacție – la harta lui Mihai Eminescu), dar toate își lasă amprenta asupra mea, mă schimbă și îmi oferă ocazia de a-mi restructura puțin forul interior.

Revenind la analiza omului de față, pot spune că am trăit o experiență frumoasă, relaxantă, chiar vioaie, prin care am mai aflat ceva interesant despre lume, despre oameni și despre mine însumi. Bănuiesc că, prin extrapolare, cam așa te simți și în preajma lui sa, ca om și prieten. :))

Îți mulțumesc, Cabral.

 

Cu drag,

Andrei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Testimonials

    Enache RodicaImi place harta numerologica a numelui meu. Stiu ca nimic nu este intamplator si chiar aveam nevoie sa fac un remember al vietii mele pentru a-mi raspunde unor intrebari care ma mistuiau. Harta numerologica mi-a oferit acest lucru, acum stiu. Este foarte bine calculata si descrisa conform literelor numelui meu. Multumesc! Enache Rodica19 martie 2013București