Semnificația numelui Ioan – Mesagerul Domnului

Durata articol - 7 minutes

Semnificația numelui Ioan

Fiindcă astăzi este ziua Sfântului Ioan Botezătorul, mi-am propus să scriu acest articol, pentru toți cei care își sărbătoresc onomastica astăzi. Recunosc că am fost plăcut surprins să descopăr valențele spirituale ale acestui nume, dar să vedem ce taine ascunde el. Cu ceva timp în urmă, am scris un articol și pentru numele Ioana.

Etimologia numelui

Se poate afirma ca Ion a fost si este inca cel mai raspindit si frecvent nume de persoana nu numai la romani, ci la toate popoarele europene (bineinteles, in forme specifice fiecarei limbi). Forma specific romaneasca Ion reproduce un vechi nume pers. ebr. Johanan; incadrat in bogata familie a teoforicelor frazeologice, acesta este format din /o-, abreviere normala si curenta pentru Jahve (—> Ilie) si vb. hanan „a face favoare, a avea mila” (de aici si foarte frecventul -» Ana). Semnificand „Jahve a avut mila, a facut favoare”, Johanan este la origine o formula de multumire adresata divinitatii care a favorizat nasterea unui copil mult asteptat de parinti. Formele sub care este cunoscut astazi numele ebraic in diferitele limbi europene continua fie gr. Ioannes, fie pe cel latin Iohannes. (Sursa)

Cu toate acestea, nu putem neglija posibilitatea ca rădăcina numelui să fie mult mai veche. La poporul Dac, strămoșii noștri, exista apelativul „Io” care apărea în formula de prezentare a domnitorilor și desemna o persoană regală. Forma „Ion”, așadar, ar putea fi mult mai veche decât ar recunoaște-o istoria oficială…

Observăm așadar că numele Ioan este legat intrinsec de numele Domnului. Din punct de vedere al configurației numerologice a numelui Ioan, vom observa mult mai precis rădăcinile spirituale ale acestui nume.

Semnificația numerologică a numelui Ioan

Semnificația numelui IoanDupă cum putem vedea în configurația numerologică de mai sus, Vibrația Generală a numelui este 3. Acest număr este un număr spiritual prin excelență și este asociat cu creativitate, comunicare, deschidere, dar și cu Trinitatea (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). În mai toate culturile și basmele lumii întâlnim numărul 3 ca având valențe și potențe magice, dar acest lucru nu este întâmplător.

Bărbații Ioan, prin urmare, tind să fie deschiși, joviali, optimiști, creativi, și comunicativi. Sunt persoane calde și sensibile, emoționale, cărora le place să se exprime liber. În schimb, tendința lor de a oscila către împrăștiere și superficialitate este contrabalansată de atracția irezistibilă către profunzimile sufletului.

Dorințe Lăuntrice ale bărbaților ce poartă acest nume sunt marcate de Cifra 7. Și aceasta, la rândul ei, este recunoscută ca fiind un număr spiritual, cu profunde valențe magice și ezoterice (7 zile ale săptămânii, 7 corpuri cerești cunoscute de antichitate, cele 7 coline ale Romei, cele 7 arte frumoase, cei 7 filosofi ai Greciei Antice, numărul notelor muzicale, cele 7 minuni ale lumii, cele 7 țări și 7 mări, etc).

Aceste dorințe lăuntrice sunt adesea exprimate printr-o dorință arzătoare de a cunoaște misterele și tainele vieții, de a cerceta paradoxurile și întrebările fundamentale ale existenței. Chiar și fără o aplecare pentru spiritualitate, bărbații marcați de acest nume vor oscila aproape întotdeauna către o formă sau alta de cunoaștere profundă a lumii. 7 este fără doar și poate cifra căutătorului, a celui care caută Adevărul, sub orice formă s-ar afla.

Totodată, acest număr pare că domolește debitul verbal specific numărului 3 și îl determină pe bărbatul Ioan să își aleagă cuvintele cu atenție și considerație. Vorbește rar și apăsat, dar când vorbește, vorbește cu toată pasiunea care crește în el de-a lungul timpului.

În ceea ce privește personalitatea sa exterioară, modul în care este cunoscut de cei din jur, bărbații Ioan au o înfățișare magnetică, și manifestă o atracție aproape irezistibilă pentru cei din jurul lor. Pot avea un talent oratoric considerabil, secondat de puterea de a convinge chiar și pe cei mai înăspriți inivizi să adere la cauza lor, dacă ei consideră că asta este ceea ce au nevoie. Au o personalitate fascinantă, magnetică, și sunt genul de oameni care pot lumina o încăpere cu simpla lor prezență.

Printre slăbiciunile lor se numără: risipirea energiilor, împrăștierea, neducerea la bun sfârșit a planurilor, puternice oscilații emoționale, predispoziție către excese de toate felurile, nerespectarea promisiunilor, neseriozitate, fudulie, megalomanie, impresionabilitate, etc.

Un aspect notabil aici este faptul că toate cele trei numere sunt impare, iar asta conduce către o natură exuberantă, explozivă, dar prea puțin calculată, organizată și metodică. Practicalitatea nu este unul dintre punctele forte ale acestor persoane, și este unul din aspectele asupra cărora ei trebuie să lucreze în mod conștient pentru a o dezvolta.

Faptul că numele lor are mai multe vocale decât consoane nu face decât să amplifice această situație, exprimarea lor în viață fiind în consecință mai mult emotivă decât practică și considerată.

În sfârșit, bărbații Ioan sunt oameni sensibili și deschiși la mai toate aventurile vieții, mai ales atunci când există susținere și din partea celorlalte numere din harta lor numerologică. Un lucru care îmi place în mod particular la acest nume este că singura literă care se străduiește să echilibreze această balanță este litera „O”, reprezentată prin cifra 6. Această literă ne vorbește despre compasiune, responsabilitate, despre virtute și o înaltă ținută morală. Ea simbolizează ajutorul acordat semenilor și, adesea, sacrificiul de sine pentru a apăra un set de principii și valori universale.

La mulți ani, Ioan!

Notă: 

Aceste caracteristici trebuiesc privite cu indulgență, întrucât nu vor exista niciodată două persoane identice. Chiar și în cazul persoanelor care poartă aceleași nume (nume + prenume) vor exista diferențe mari întrucât fiecare om are o experiență de viață diferită, iar asta ne modelează personalitatea într-un anumit fel. Există însă anumite trăsături de bază care dictează sensul sau direcția generală de manifestare, cu un anumit grad de precizie, iar acestea pot fi revelate cu ușurință prin calcularea numerelor personale. Cu toate astea, nici aici povestea nu este atât de simplă pentru că numerele trebuiesc privite în ansamblu, împreună cu toate celelalte numere care alcătuiesc o hartă numerologică. Laolaltă, aceste numere alcătuiesc un fel de curcubeu numerologic, o amprentă unică a persoanei respective, adesea ușor diferită față de cea descrisă în articolul de față.

Pe lângă considerațiile mai sus amintite, mai pot adăuga că depinde și dacă acesta este prenumele pe care îl folosește în mod uzual sau nu (dacă are mai multe prenume) sau dacă îl folosește în forma completă sau nu. Dacă este al doilea sau al treilea prenume, ș.a.m.d., conform certificatului de naștere, influența sa va fi mult mai subtilă decât a primului prenume.

În ultimul rând, trebuie să ținem minte că numele reflectă doar o parte din personalitatea noastră și nu trebuie privit ca pe un instrument care să ne conducă mai departe pe calea cunoașterii de sine și nu ca pe un capăt.

 

Te numești Ioan sau cunoști vreo persoană ce poartă acest nume? Trimite-i acest articol și întreabă-l dacă se regăsește în caracteristicile descrise mai sus.

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l pe Facebook, sau în rețeaua ta socială preferată, ca să îl citească și alții!

Mulțumesc!

 

One Comment

  1. Cât mi-aș dori să manifeste și băiatul meu aceste calități ! În special, dorința de a căuta adevărul spiritual… Din păcate, încă de pe acum observ la el mai mult o înclinație pragmatică, și foarte practică. Nu are chiar nimic de-a face cu misterul și spiritualitatea, ba chiar râde de mine că sunt ”prin nori”. Ce-i drept, nu are decât 15 ani, și sper să se mai schimbe…
    De fapt, el este Ionuț, așa încât calitățile acestea probabil că se află în grad mai mic. 🙂

    Apropos de Ion, eu știam că, la strămoșii noștri daci și pecenegi, însemna ”preot inițiat”. De fapt, el nu era un nume, ci un titlu. Poate de aici decurge acel Io din titulatura domnitorilor de mai tărziu.
    Mulțumim însă pentru explicații, și numai bine !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Testimonials

    David StanicaAndrei specifica faptul ca numerologia nu e o stiinta exacta, si ca depinde mult de fiecare sa isi interpreteze utilitatatea profilului in viata lor, avand incredere in propria intuitie care le indica ce anume din profil e util, si ce nu. Eram sceptic in legatura cu numerologia (imi suna ca astrologia) (si inca sunt) si nu as platit pt un profil ca asta in mod normal. Ce m-a determinat sa platesc au fost cateva analize numerologice ale unor oameni de geniu, facute de Andrei. M-a dat pe spate … David Stănică9 Februarie 2013Manchester