Regina Maria – Doamna Inimilor

Durata articol - 14 minutes
Regina Maria

Regina Maria(Titlu Nobiliar: Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha)
(n. 29.10.1875 – d. 18.07.1938)

„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.”

Puține sunt persoanele care ne determină, prin simpla recunoaștere a vieții lor, să ne înclinăm adânc în fața lor. Acești oameni strălucesc precum un far luminos și ne călăuzesc viețile spre lumi mai bune. Așa o percep eu pe Regina Maria, această măreață și regală Doamnă a Inimilor.

Iată o scurtă introducere în evenimentele majore ce au marcat viața acestui personaj ilustru:

„Principesă străină, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha a fost soția celui carea a ținut frâiele domniei Regatului României într-o perioadă foarte dificilă pentru stat, într-o epocă în care tăvălugurile Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse au spulberat granițele și ordinea socială de-a lungul și de-a latul Europei.

Personalitatea sa aprigă, prin natura mecanismelor subtile asociate intrinsec regimului monarhic constituțional al vremurilor, precum și prin natura firii soțului ei domnitor, a fost în mod particular legată de actele care au condus la constituirea României Mari.

Cei doi au format un cuplu care s-a dovedit în ciuda unor vicisitudini de moment, solid din punct de vedere politic și armonizat pe deplin cu interesele fundamentale ale statului român, fiind o adevărată piesă de rezistență a acestuia – în momentele cu adevărat critice ale epocii.

A dovedit reale calități în susținerea și apărarea intereselor Regatului României și s-a integrat – femeie fiind, generației de oameni politici care a văzut România Mare victorioasă în război și cu granițele apropiate de cele naturale – în sens etnic și istoric.

Personalitate complexă și puternică, iubitoare atât a artelor și literaturii cât și a jocurilor politice, Regină a României find a fost și încă este subiectul unor controverse legate de modalitatea intensă cu care și-a trăit viața.

Venirea la putere a fiului său Carol al II-lea a determinat excluderea ei din viața politică, într-un exil impus.” (sursa: Wikipedia)

Nu există niciun dubiu că a fost o femeie și o personalitate puternică care a avut o înrâurire majoră asupra destinului țării noastre, așa cum au, de altfel, (sau ar trebui să aibă) mai toate personalitățile regale. Să aruncăm o privire asupra configurației numerologice a numelui ei.

REGINA MARIA

Regina Maria s-a născut pe data de 29 Octombrie 1875,  în Eastwell Park, comitatul Kent, Marea Britanie. Cu toate că numele încununat cu toate titlurile nobiliare, este Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, am ales să iau în calcul doar primele trei nume: Marie Alexandra Victoria.

Atunci când avem de-a face cu nume foarte lungi este recomandat să folosim mai puține nume (3-4) pentru o analiză cât mai apropiată de realitate. Ca o paranteză, Pablo Picasso avea 16 nume, dar foarte puțini le pot spune pe de rost…

Observație: În mod curent ea este cunoscută drept Regina Maria, dar numele ei a fost, în fapt, „Marie” (după cum se pronunță în franceză), așa cum se semna chiar și regina însăși; motiv pentru care am și ales această variantă de scriere.

Înainte de a analiza indicatorii importanți din harta Reginei Maria, aș vrea să aruncăm întâi o privire asupra celei de-a doua coloane de numere – Frecvența Numerelor.

Acest indicator arată cât de des apar literele/numerele în structura unui nume. După ce atribuim fiecărei litere valoarea numerică aferentă (așa cum am discutat în articolele anterioare), nu ne rămâne decât să numărăm aparițiile fiecărei cifre.

În subiectul de față, două numere ies astfel în evidență, 1 (apare de 5 ori) și 9 (apare de 6 ori); cele două capete ale lanțului infinit al numerelor. Aceste numere ilustrează cele două tendințe care au guvernat viața acestei femei, dar vom reveni la ele puțin mai târziu.

Regina-Maria-finete-si-eleganta[1]Calea Vieții Reginei Maria este marcată de numărul 6, simbolul său este unul magic, el poate fi asemănat cu o femeie însărcinată, principiul matern universal. Oamenii care se nasc sub auspiciile acestei cifre au o înclinație naturală către întrajutorarea semenilor, prin sacrificiu personal, apărarea principiilor și valorilor, justiției, dar și pasiune și iubire de frumos. Este o cale cu o încărcătură dificilă, căci cei mai mulți dintre ei simt o dorință aprigă de a fi de folos, de a se dedica unui țel și, mai presus decât orice, de a fi apreciați și iubiți.

Nu de puține ori am găsit că în spatele acestor dorințe se află o necesitate tainică de a se aprecia și iubi pe sine, lucruri care le par acestor oameni atât de greu de realizat, încât aleg de multe ori să mântuiască o lume întreagă, pentru a se putea mântui în cele din urmă și pe sine…

Putem menționa, în treacăt dacă doriți, și șarmul inegalabil al acestor nativi, mulți dintre ei considerați pe drept cuvânt oameni frumoși, din toate punctele de vedere. Totodată, cei mai mulți dintre ei au un simț estetic desăvârșit, un rafinament și un bun gust ireproșabil, dar și o aversiune totală față de tot ceea ce este lipsit de armonie, fie că e vorba despre mediul în care își duc traiul, oameni sau principii.

Numărul Destinului 7 descrie o femeie puternică și înțeleaptă care înțelege natura profundă a Omului. O înțelege și o trăiește în sine, căci i se revelează pe deplin. Nimic nu îi poate întina această cunoaștere și nu poate face nimic din ceea ce ar putea să o contrazică. Toate acțiunile celor marcați de acest număr misterios sunt constrânse parcă de un jurământ tainic ce nu poate fi încălcat și care îndeamnă către înălțarea continuă a propriei persoane precum și a celor din jurul său.

Regina Maria

Acești oameni nu ar putea să își trădeze inima, chiar și dacă ar vrea să o facă. În sufletul lor sunt înscrise cu litere de foc legi sacre ce nu pot fi uitate și nu pot fi păcălite, fie că sunt sau nu conștienți de existența lor.

„Deși sunt femeie, încă de la început mi s-a acordat încredere. Mi-au fost spuse multe secrete, știam tot ceea ce se întampla.”

— Regina Maria

Dorința Inimii 3 aruncă o doză de seninătate asupra portretului conturat până acum, și ne vorbește despre disponibilitatea și dorința Reginei Maria de a vedea și trăi viața ca pe o piesă de teatru, fie că e vorba despre o comedie sau o tragedie grecească. Lăsând gluma la o parte, numărul 3 ne vorbește despre un izvor de creativitate și expresivitate extrem de fecund care, atunci când nu își găsește expresia prin mijloace exterioare (pictură, scris, dans, muzică, arte vizuale, ), își găsește fără îndoială o cale de a se manifesta în lăuntrul ființei, conducând-o pe căi din ce în ce mai adânci – către adâncurile ființei umane.

Astfel, oscilând perpetuu între adâncurile ființei, înălțimile și, adesea, superficialitățile vieții de zi cu zi, nativul caută întotdeauna o cale de a se exprima pe sine, așa cum se vede și se percepe cu adevărat, în mijlocul unei eterne schimbări și evoluții personale.

Către acest scop stau mărturie memoriile ilustrei regine… Cu toate astea, există întotdeauna riscul de a cădea în capcana fatală a acestui număr: alunecarea în extreme, însoțită de puternice accese temperamentale și emoționale; și irosirea în acțiuni sau inițiative care nu conduc nicăieri, împrăștierea energiilor și a elanului de început.

În sfârșit, Numărul Personalității și Numărul Maturității 4 vorbesc despre o femeie serioasă, harnică și, mai înainte de orice, despre o femeie căreia nicio provocare nu îi pare prea mare sau dificilă. Aici avem o ușoară tensiune, întrucât numerele 3 (Dorința Inimii) și 4 (Numărul Personalității) nu se agrează reciproc. În numerologie, unele numere se înțeleg mai bine cu unele decât cu altele, și tocmai acest aspect adaugă poate cele mai importante nuanțe dintr-o hartă numerologică.

Animozitatea dintre ele se datorează și faptului că sunt numere consecutive. Unde 3 reprezintă o eliberare și o explozie de energie și de expresivitate fără limite și constrângeri (în contrast, iarăși, față de atitudinea rezervată și interiorizată a lui 2), numărul 4 restrânge iarăși energiile la sine și le dă o formă concretă, urmărind un plan clar.

Caracteristicile numărului 4 pot fi așadar rezumate prin tenacitate, voință, ambiție, putere de muncă, răbdare și încredere și nu în ultimul rând capacitatea de a urmări un plan până la capăt. Totodată, el ne vorbește și despre o anumită modestie și rezervă a Reginei care nu îi permit acesteia să se manifeste contrar rolului și poziției pe care o ocupă, așa cum poate și-ar fi dorit de nenumărate ori să o facă (Dorința Inimii 3).

În acest punct voi reveni la cele două mai frecvente numere din configurația numerică a numelui Reginei Maria: 1 și 9. Aceste numere, care ne revelează într-o mare măsură pasiunile lăuntrice ale acesteia,  se află și ele într-o contradicție puternică cu numărul 4 discutat anterior.

Aceste două numere, 1 și 9, cuprind între ele un izvor imens de energie și tărie lăuntrică (1 echivalează independența, încrederea, originalitatea, iar 9 trădează idealismul și natura visătoare, romantică a reginei), pe fondul unui complex și sfâșietor conflict interior în care sunt aruncate în luptă datoria față de poporul său, așteptările din partea familiei și a societății și propriile sale dorințe arzătoare.

Este fără doar și poate astfel, căci Regina Maria era un torent de energie și de viață, așa cum ne-o arată și ziua nașterii sale 29 (2+9 = 11), unde acest număr ne vorbește despre o forță intelectuală considerabilă, inspirație, și un puternic simț al empatiei și al apropierii de semeni. Această forță însă vine cu un cost greu de plătit – o necesitate continuă de a se transforma și de a se reinventa pe sine.

Regina-Maria-si-Regele-Ferdinand[1]Studiind detaliile vieții Reginei, am regăsit această forță manifestându-se în atât în ceea ce privește viața sa publică – pasiunea și zelul cu care și-a apărat țara, dar și în viața sa privată – numeroasele episoade amoroase. Regina Maria a avut 6 copii recunoscuți de regele Ferdinand, dar asupra paternității reale a unora dintre aceștia planează suficiente teorii controversate încât să putem spune cu relativă certitudine că viața reginei a fost deosebit de tumultoasă.

Cele mai controversate aspecte ale vieții sale private au avut ca tematică presupusele relații extraconjugale ale reginei cu personaje precum: Gheorghe (Zizi) Cantacuzino, Prințul Barbu Știrbei, Prințul Boris al Rusiei, Waldorf Astor, Joseph (Joe) Boyle.

Departe de a ne îndreptăți să o judecăm, aceste detalii ne ajută să întrezărim pasiunea și pofta de viață care cutremurau sufletul acestui ilustru personaj.

În sfârșit, Numărul Maturității Reginei Maria este marcat de liniile drepte și unghiurile ascuțite ale cifrei 4. Din punct de vedere simbolic, această cifră reprezintă pătratul, cea mai stabilă structură din Univers. În aceeași manieră, pe măsură ce Regina Maria își atinge maturitatea, ea devine o piatră de temelie pentru copiii ei, pentru soțul său, dar și pentru poporul pe care îl iubea.

Privind în urmă, îmi pare că nimic nu a atârnat mai greu asupra destinului acestei femei mărețe decât sentimentul datoriei și responsabilității față de familie și față de neam, două constante care nu au ieșit niciodată din gândurile sale.

Despre Regina Maria se pot spune multe lucruri, se pot scrie și s-au scris chiar multe cărți, dar noi ne vom opri aici, deocamdată. Călătoria noastră abia începe…

În loc de încheiere:

În timp ce scriam acest articol nu m-am putut elibera, deși am încercat, de un anumit sentiment de solemnitate. Poate sunt un romantic, dar este un sentiment frumos. Când scriu un astfel de articol și încerc să îmi croiesc drum prin labirintul numerelor, acestea mă poartă de fiecare dată într-o călătorie extraordinară către taine sufletești ce poate au rămas necunoscute celor mai mulți dintre oameni.

Numerologia este o artă, mai degrabă decât o știință, căci ea te ajută să deschizi porți ale sufletului, dar prin aceste porți poți pătrunde doar atunci când și tu, la rândul tău, îți deschizi sufletul.

„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale. [1]”

—Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.

Surse foto:

– www.wikipedia.com

– www.catcy.ro

Articolul este publicat și în revista Zodiac 2014 ianuarie – martie” publicată de Editura Enmar, alături de alte articole minunate și fascinante!

2 Comments

  1. In sfarsit! Ma gandeam zilele astea cand va aparea aceasta postare. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Testimonials

    MonicaBuna, Andrei! Voi incepe cu un citat care, din punctul meu de vedere, ti se potriveste ca o manusa: “Pastreaza-ti visele vii! Intelege ca, pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred” by Gail Devers. Le ai pe toate acestea, Andrei: “credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire”. Indemnul meu este, doar, “sa-ti pastrezi visele vii!”. Este … Monica Nedea08 Aprilie 2013București