Nikola Tesla – Geniul Omenirii

Durata articol - 10 minutes

Nikola Tesla

“Fie ca viitorul să dovedească adevarul și să evalueze pe fiecare conform lucrărilor și realizărilor sale. Prezentul este al lor, dar viitorul, pentru care eu de fapt am lucrat, îmi aparține.” — Nikola Tesla

Nikola Tesla este un om despre care puțini dintre noi cunosc mai mult decât ceea ce se poate afla întâmplător din filme, wikipedia sau documentare. Voi prezenta în continuare câteva aspecte mai puțin cercetate ale personalității și caracterului celui mai mare inventator al omenirii, prin prisma hărții sale numerologice.

Cu toate că data sa de naștere recunoscută este 10 iulie 1856 , eu am ales, pentru calculul hărții sale, data de naștere înscrisă în certificatul de naștere (conform extrasului din certificatul de botez): 28 iunie 1856 (după calendarul iulian).

Nikola Tesla - Harta numerologică

Cel mai evident aspect în numerologia numelui său, așa cum îmi apare mie, este combinația numerelor sale principale (9, 11, 22, 7 și 2) care arată un om de geniu, profund marcat de excentricitate, singularitate, singurătate și o responsabilitate adâncă față de darul cu care a fost înzestrat. Este una dintre cele mai stranii și mai intense combinații de numere și arată pe de o parte un imens și neobișnuit potențial creator secondat de o mare putere de manifestare, dar și o mare probabilitate de eșec. Pentru a realiza potențialul pe care harta sa pare să îl indice, Nikola Tesla a avut nevoie de o mare putere interioară și de o încredere adâncă în propriul său geniu.

Câteva dintre excentricitățile sale notabile sunt:

– avea o fixație pentru cifra 3 – nu făcea nimic dacă acțiunea în cauză nu era divizibilă cumva cu 3;

– se spăla întotdeauna de trei ori pe mâini, iar în timpul mesei avea nevoie de 18 șervețele curate;

– învăța limbi străine cu ușurință și excela în: Engleză, Germană, Franceză, Italiană, și dialecte Slavone;

– avea oroare de mizerie și microbi;

– avea un simț al auzului și văzului extrem de dezvoltat și o capacitate de vizualizare fenomenală;

– la vârsta de 63 de ani corpul său își menținea aceeași greutate și formă timp de 35 de ani;

– nu îi plăceau obiectele rotunde;

– avea un apetit „inuman” pentru muncă și putea munci 38 de ore în continuu, fără pauză, cu aceeași prospețime și acuitate mintală și fizică;

– era un celibatar convins;

– îi displăceau profund perlele, piersicile și oamenii grași;

– era stângaci, dar ulterior devine ambidextru;

– își controla cu deosebită satisfacție pasiunile, impulsurile și obiceiurile proaste.

Calea vieții 9 aparține oamenilor idealiști, care visează să schimbe lumea, să o facă mai bună, mai luminoasă. Nikola Tesla era fără îndoială unul dintre aceștia. Era înzestrat cu o mare compasiune și un idealism debordant. Fiind un utopic, el și-a petrecut întreaga viață încercând să realizeze cât mai mult din viziunea sa, sacrificând bani, timp și energie pentru a putea crea o lume mai bună. Tot ceea ce câștiga de pe urma invențiilor sale, investea mai departe în experimente și cercetări.

Numărul destinului 11 (număr maestru) este numărul celor marcați de un flux ideatic puternic, viziuni transformatoare și o intuiție deosebită. Cu un astfel de număr, Nikola Tesla este un canal de manifestare al unei lumi de dincolo de timpul său. Este foarte ușor de observat aici cum geniul, viziunea, ideile și creativitatea debordantă a inventatorului își găsesc un punct de sprijin.

„Nu cred că există o emoție mai mare care poate pătrunde în inima omului decât aceea pe care o simte inventatorul atunci când vede împlinirea unei creații a creierului său… Asemenea emoții îl fac pe om să uite de mâncare, somn, prieteni, dragoste, tot.” — Nikola Tesla

Dorința inimii 22 (număr maestru) arată o dorință puternică de a lăsa o impresie profundă asupra lumii, de a o ajuta și transforma, și de a lăsa o moștenire importantă generațiilor viitoare. Dintre toate numerele acesta este cel conduce fie către realizări monumentale, fie către eșec și obscuritate. Nu ne putem îndoi că realizările lui Nikola Tesla depășesc cu mult timpul în care a trăit și au revoluționat lumea întreagă. Roadele muncii sale au avut un impact colosal asupra lumii și vieții omului modern.

Printre ideile sale care nu s-au materializat (în principiu datorită evenimentelor dramatice în economia țării care îl implicau în mod direct pe J. P. Morgan, finanțatorul său) se numără: un sistem de comunicații wireless foarte similar cu internetul zilelor noastre, ploaie artificială în deșertlumină artificială pe cerul nopții și comunicarea interplanetară.

Poate una dintre cele mai „periculoase” invenții ale sale era o mașinărie care putea alimenta întreaga planetă cu electricitate, fără costuri pentru utilizatori… Acesta a fost începutul sfârșitului întrucât finanțatorul său, J.P. Morgana refuzat să sponsorizeze finalizarea proiectului, atunci când a înțeles că electricitatea va fi oferită gratuit, iar el nu va realiza niciun profit din asta.

Numărul personalității 7 arată că Nikola Tesla era perceput ca fiind un om misterios, studios, retras, singuratic, carismatic, perfecționist, independent și autosuficient. A fost înzestrat cu o inteligență excepțională ușor de recunoscut de către cei din jur. Această cifră marchează și preferința sa pentru un stil de viață celibatar. Cu un caracter puternic marcat de conștiența propriei individualități, Nikola era un om credincios, după cum el însuși afirma că a învățat de la mama sa „să caute adevărul în Biblie”. Cu toate că nu se poate spune cu exactitate care era credința sa (era auzit vorbind frecvent și despre buddhism), 7 este cifra celor care cercetează tainele vieții și caută să afle, mai presus decât orice, adevărul de dincolo de iluzie. Era convins că „darul” său provenea de la Dumnezeu și purta pe umeri o adâncă responsabilitate.

Numărul maturității 2 indică un talent crescut pentru diplomație și muncă în echipă. Aici văd sprijinul pe care l-a avut deseori din partea oamenilor influenți ai vremii precum Thomas Alva EdisonJ. Pierpont MorganGeorge Westinghouse sau John Jacob Astor. Lipsa partenerilor, a sprijinului sau încrederii lor poate să conducă la pierderi și eșec.

Nikola Tesla

Spre sfârșitul vieții, Nikola Tesla a început să iasă din grațiile societății, fiind auzit vorbind adesea despre civilizații extraterestre, aparate extraordinare și de neînțeles, evenimente și întâmplări bizare. În cele din urmă Nikola Tesla a murit singur și sărac pe data de 07.01.1943, într-o cameră de hotel cu numărul 3327, la etajul 33. Încă din timpul vieții el a purtat numeroase dispute în instanță cu diverse „părți” (organizații secrete, guverne, regimul nazist, etc) care încercau să obțină control total asupra invențiilor sale. În cele din urmă au reușit, ceea ce a făcut ca Nikola Tesla să nu poată profita de pe urma lor. Există mărturii care susțin că a fost asasinat, ca parte dintr-o imensă conspirație – vezi aici.După moartea sa toate dosarele, jurnalele și cercetările sale au fost confiscate de„oamenii în negru”.

Concluzie

Înainte de toate trebuie să menționez că acest articol mi-a oferit șansa de a mă familiariza cu anumite aspecte ale vieții lui Nikola Tesla care au avut un impact profund asupra mea. Revenind la harta sa numerologică pot spune că, făcând abstracție de realizările sale, ea indică un om cu un imens potențial creator care poate schimba lumea prin puterea voinței și a viziunii sale.

Sunt conștient că oamenii „colosali” sunt adesea depășiți de propria legendă, iar aici putem vorbi despre tendințele egomaniacale ale lui Tesla sau de apetitul și lăcomia sa în a-și zdrobi competiția, dar privind în analele istoriei mi se pare trist că un om care a adus o contribuție atât de importantă științei și vieții, omul secolului 20, este încă un necunoscut pentru mulți dintre noi. Mi se pare o nedreptate faptul că poate cel mai mare inventator al omenirii este acoperit de o asemenea obscuritate. A transformat lumea întreagă punând în practică doar o mică parte din ideile sale. Este imposibil de imaginat cum ar fi arătat lumea în ziua de azi, dacă ar fi avut ocazia de a-și realiza visele.

Îmi place să cred că există un sens, un rost anume în tot ceea ce se întâmplă. Din acest motiv sunt înclinat să cred că omenirea încă nu era pregătită, sau suficient de responsabilă, pentru a face saltul tehnologic căruia Nikola Tesla și-a dedicat întreaga viață.

Închei acest articol cu cuvintele marelui „vrăjitor”:

„Dezvoltarea progresivă a omului este dependentă în mod crucial de capacitatea sa de invenție. Este cel mai important produs al creierului său creator. Scopul ultim al omului este dobândirea măiestriei minții asupra lumii materiale și stăpânirea forțelor naturii pentru folosul omenirii. Aceasta este sarcina dificilă, nerecunoscută și adesea neînțeleasă a inventatorului. El găsește însă satisfacție din belșug în exercitatea puterilor sale creatoare și în cunoașterea că face parte din acea clasă excepțional de privilegiată fără de care omenirea ar fi pierit de mult în lupta crâncenă cu forțele nemiloase ale naturii.”

 

Semnătura lui Nikola Tesla

 

Citește mai mult

[mantra-multi][mantra-column width=”1/2″]

Fantasticele invenții ale lui Nikola Tesla

Fantasticele invenții ale lui Nikola Tesla

[/mantra-column][mantra-column width=”1/2″]

Tesla - Biografia unui geniu

Tesla – Biografia unui geniu

[/mantra-column] [/mantra-multi]

Mai multe informații:

http://www.teslasociety.com/index.html

http://www.ee.uwa.edu.au/~chandra/Downloads/Tesla/MindOfTesla.html

http://www.proliberty.com/observer/20070405.htm

http://customers.hbci.com/~wenonah/new/tesla.htm

http://teslatech.info/ttmagazine/v4n1/seifer.htm

2 Comments

  1. Punctat corect , sunt de acord cu observatiile tale .Dar el a pregatit “ogorul ” si a pus samanta . Ulterior , fiecare a ” cules ” ce a ingrijit …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

  • Testimonials

    Dana BadeaMultumesc, Andrei! O lucrare in care dincolo de profesionalism si multa munca, se simte daruire, o particica din sufletul tau frumos si multa pasiune in ceea ce faci. Multumesc, ca mi-ai dat ocazia sa privesc lucrurile si din alta perspectiva asupra fiului meu. Cu respect, Dana Badea Ștefan Andrei Badea15 martie 2013București